Din cercetările arheologice se trage concluzia că istoria aşezărilor pe vatra comunei noastre urcă până în epoca bronzului şi a societăţii geto-dacice. Continuitatea de viaţă materială şi spirituală în timpul stăpânirii romane este atestată de monezile descoperite la Căpreni aparţinând urmaşilor lui Constantin cel Mare[1]de către locuitorul Vasile Ionescu din satul Cornetu în anul 1938.
Fosta cetate dacică de pământ din valea Călugărului situată la cca. 2 km de vatra satului Cetate, unde s-au identificat cioburi de oală şi o coasă de luptă, este o dovadă a unui puternic centru militar, economic şi cultural ce a grupat populaţia, fiind totodată şi o mărturie incontestabilă de existenţă a strânselor legături ce au dăinuit între această aşezare şi altele similare cu centrul politic, militar şi economic al lumii dacice.
De aici, la chemarea lui Burebista şi Decebal au pornit contigente de luptători, care prin faptele lor vor consfinţi ca adevăr istoric definitoriu caracterizarea făcută de părintele istoriei, Herodot.
Până la formarea cnezatelor şi voievodatelor, după retragerea administraţiei romane, locuitorii de pe aceste meleaguri şi-au desfăşurat activitatea şi munca în obşti săteşti devenind formă fundamentală de existenţă a poporului român în epoca migraţiilor. Din punct de vedere politic este posibil ca aceste meleaguri să fi fost incluse în bănia de Gorj, cu reşedinţa la Tismana, iar ulterior, în secolul al XV-lea în cadrul judeţului Jiul de Sus.